Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Insula Madeira

Funchal – Eira do Serrado – Monte – Ribeira Brava – Porto Moniz – Camacha – Santana
EUR 1490 00 EUR
pret/persoana
Grădina plutitoare a Atlanticului
Vă invităm într-o inedită incursiune insulară în care veţi descoperi natura în forma sa unică şi originală a insulei Madeira, numită şi “Vasul floral plutitor” sau “Grădina Domnului”, o adevărată oază de linişte şi relaxare, un tărâm de vis. În fiecare an, insula este decorată cu mii de specii de flori locale înfloritoare și parfumate. Veţi avea prilejul de a admira peisajul pitoresc, îmbrăcat în nuanţe de verde, care fuzionează cu albastrul ceresc al mării, de a vă bucura de ospitalitatea tradiţională a localnicilor şi de a savura aromele speciale ale bucătăriei locale.

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Grădina Botanică, Eira do Serrado, satul Monte, Piscinile naturale de la Porto Moniz, Cabo Girao, Pădurea de dafini” Laurisilva

Obiective arta: Biserica Sf. Fecioară din Monte

Obiective traditii: Seară Tradiţională Espetada cu program folcloric

Obiective distractii: Piaţa “Mercado dos Lavradores”, Vizitarea unei fabrici de broderie, Vizitarea unei crame

Info tarif:

1490 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 280 EURO


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 14-19 turişti, tariful se va majora cu 80 euro/pers.

Nr minim de turisti: 20

Ghizi: Însoțitor Agentia noastra Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 7



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Munchen – Funchal
  • Masa:  În avion
  • Cazare:  Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion Minibus
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de check-in al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1655 (06:10 / 07:15), de unde se va pleca spre Funchal, capitala insulei Madeira, cu zborul LH 1790 (08:50 / 12:10). După sosire, întâlnire cu ghidul local şi transfer pentru cazare la Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Funchal – Ribeira Brava – Sao Vicente – Porto Moniz – Funchal
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Minibus
  • Optionale:  Excursie de o zi la Porto Moniz cu dejun inclus
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale sau opțional, excursie de o zi la Porto Moniz cu ghid local şi dejun inclus. Prima oprire va fi la Camara de Lobos, un pitoresc sat pescăresc situat în apropierea oraşului Funchal, care a fost imortalizat şi de Winston Churchill în timpul şederii sale în Madeira. Aceasta este şi cea mai importantă zonă viticolă din Madeira. Pe măsură ce veți urca spre zonele mai înalte, veți observa că plantaţiile cu viţă-de-vie sunt înlocuite de cele de bananieri. Veți urca până la punctul panoramic Cabo Girao (580 m), cel mai înalt promontoriu din Europa, după care veți continua de-a lungul coastei sudice a insulei către Ribeira Brava - cea mai veche localitate de pe insulă, înfiinţată în anul 1440. Veți trece apoi prin satul Sao Vicente, Centrul Vulcanismului, unde se află şi peşterile în stâncă. În continuarea zilei veți ajunge la Porto Moniz, un mic sat situat pe coasta de nord renumit pentru piscinele naturale formate în rocile vulcanice şi pentru uimitoarele cascade. După dejun veți pleca spre „Laurisilva”, cea mai mare pădure de dafini din lume înscrisă pe lista Patrimoniului Natural Mondial UNESCO, după care veți coborî spre Funchal prin Valea Serra de Aqua. Cazare la Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Funchal
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Enotel Magnolia 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Tur pietonal Funchal Grădina Botanică „Mercado dos Lavradores” Fabrică de broderie
  • Optionale:  Eira do Serrado & Monte
  • Descriere:  Mic dejun. Opţional, excursie de o jumătate de zi cu ghid local la Eira do Serrado & Monte. Veţi merge spre punctul de observaţie Eira do Serrado, de unde veţi admira frumoasele peisaje din interiorul insulei. Vă veţi opri în satul Monte, situat pe vârful unui deal, deasupra oraşului Funchal, care se mândreşte cu o frumoasă biserică în interiorul căreia se află mormântul lui Carol I, ultimul împărat al imperiului Austro-Ungar. La întoarcere veţi putea avea parte de o experienţă inedită coborând dealul până la Livramento cu o “sanie”, o combinaţie ciudată între un coş împletit de răchită şi sanie (coborârea nu este inclusă în tarif). Sania este manevrată de doi carreiros (cărăuşi) pe o distanţă de aprox. 2 km şi poate atinge uneori o viteză de 50 km/h. Acest mijloc de transport datează din anul 1850, de pe vremea când pe acest deal nu era construit funicularul care funcţionează în prezent. După-amiază timp liber pentru activități individuale. Cazare la Hotel Enotel Magnolia 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Funchal – Eira do Serrado – Monte – Funchal
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Tur pietonal Funchal Grădina Botanică „Mercado dos Lavradores” Fabrică de broderie
  • Optionale:  Croazieră cu catamaranul (aprox. 3 ore)
  • Descriere:  Mic dejun. În această dimineață vom face o excursie de o jumătate de zi cu ghid local la Eira do Serrado și Monte. Vom merge spre punctul de observaţie Eira do Serrado, de unde vom admira frumoasele peisaje din interiorul insulei. Ne vom opri apoi în satul Monte, situat pe vârful unui deal, deasupra oraşului Funchal, care se mândreşte cu o frumoasă biserică în interiorul căreia se află mormântul lui Carol I, ultimul împărat al imperiului Austro-Ungar. La întoarcere vom putea avea parte de o experienţă inedită coborând dealul până la Livramento cu o „sanie”, o combinaţie ciudată între un coş împletit de răchită şi sanie (coborârea nu este inclusă). Sania este manevrată de doi carreiros (cărăuşi) pe o distanţă de aprox. 2 km şi poate atinge uneori o viteză de 50 km/h. Acest mijloc de transport datează din anul 1850, de pe vremea când pe acest deal nu era construit funicularul care funcţionează în prezent. După-amiază timp liber pentru activități individuale. Cazare la Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Funchal – Camacha – Santana – Funchal
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Excursie de o zi la Camacha & Santana cu ghid local şi dejun inclus
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale sau opțional, excursie de o zi la Camacha și Santana cu ghid local şi dejun inclus. Veți face o primă oprire la Camacha, una dintre cele mai mari aşezări din interiorul insulei, cunoscută ca centru de producţie al obiectelor din răchită, o destinaţie populară şi datorită faptului că aici s-a ţinut primul meci de fotbal din Portugalia, în anul 1875. În continuare veți urca spre Pico do Arieiro, al doilea vârf ca înălţime de pe insulă, cu 1810 m în cel mai înalt punct, de unde veți putea admira priveliştile impresionante asupra insulei. Vă veți deplasa apoi către Santana, situat în partea de nord a insulei, probabil cel mai tipic sat de pe insulă, unde veți putea vedea casele tradiţionale vesel colorate cu acoperişuri de paie. După dejun vă veți întoarce la Funchal, nu înainte de a face o oprire în Machico, oraş construit între mare şi munte, locul unde au debarcat primii navigatori portughezi care au ajuns pe insulă în anul 1419. Cazare la Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Funchal
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Timp liber pentru vizite individuale
  • Optionale:  Madeira Story Center
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale. Vă recomandăm vizita la Madeira Story Center, muzeu situat lângă telefericul din Funchal, care prezintă istoria și cultura arhipelagului Madeira într-o manieră atrăgătoare și extrem de distractivă. Expozițiile tematice sunt aranjate în funcție de perioadele din istoria insulelor, iar dvs. puteţi interacţiona cu fiecare subiect prin intermediul sunetului, al viziunii și al altor tehnologii multimedia de ultimă oră. Există chiar și cutii de miros speciale care recrează parfumul unui anumit mediu. La terminarea vizitei puteţi pleca din magazinul muzeului cu cadouri realizate local. În cazul în care sunteţi un fan al fotbalului nu puteți rata vizita la Muzeul CR7, al celebrului jucător de fotbal Cristiano Ronaldo. În muzeul numit după inițialele și numărul tricoului său, veți putea vedea medaliile și trofeele obţinute de jucător în cariera sa strălucitoare. Cazare la Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Funchal
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Timp liber
  • Optionale:  Croazieră cu catamaranul (aprox. 3 ore)
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber sau opţional, croazieră cu catamaranul (aprox. 3 ore). Din Funchal catamaranul va pleca spre Cabo Girao, trecând pe lângă ţărmul oraşului Funchal cu zona Lido, Praia Formosa şi Camara de Lobos. La întoarcerea spre Funchal este foarte posibil să vedeţi delfinii care s-ar putea să vă urmeze în timpul călătoriei. Cazare la Hotel Pestana Promenade Ocean Resort 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Funchal – Frankfurt – Bucureşti
  • Masa:  Mic dejun, In avion
  • Transport:  Minibus Avion
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber până la ora transferului la aeroport pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1171 (14:35 / 19:35), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1422 (20:35 / 23:55).

vezi mai multe

  • transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Munchen – Funchal şi Funchal – Frankfurt – Bucureşti cu compania Lufthansa
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 7 nopţi cazare cu mic dejun în Insula Madeira în hotel de 4*
  • ½ de zi tur panoramic și pietonal de oraş Funchal cu ghid local
  • excursie de o jumătate de zi cu ghid local la Eira do Serrado și Monte
  • intrare şi degustare de vin la cramă în Funchal
  • BONUS: intrare la Grădina Botanică
  • transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
  • vizitele şi intrările la obiectivele menţionate în program
  • ghid local
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxele de oraș care se plătesc individual la recepția hotelurilor
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi
  • bacşişuri: 20 euro/pers. pentru ghizi și şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, anunţat de partenerul local, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: • excursie de 1 zi la Porto Moniz cu ghid local şi dejun inclus: aprox. 60 euro/pers. • excursie de 1 zi la Camacha & Santana cu ghid local şi dejun inclus: aprox. 60 euro/pers. • croazieră cu catamaranul (aprox. 3 ore): aprox. 35 euro/pers. IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistenţă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie în funcţie de disponibilităţi şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare