Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Circuit în Israel şi Iordania

Tel Aviv – Caesarea – Haifa – Tiberias – Muntele Tabor – Nazareth – Cana Galileii – Amman – Petra – Madaba – Marea Moartă – Yardenit – Ierihon – Bethleem – Ierusalim – Ein Karem – Pustiul Iudeii – Hozeva – Muntele Sion
EUR 1380 00 EUR
pret/persoana
Balsam pentru minte, inimă şi suflet
Un pelerinaj special, care încearcă să abordeze înţelesul profund al Ţării Sfinte, o experienţă care atrage prin locurile încărcate de istorie, religie şi cultură, care laolaltă formează o adevărată Mecca a culturii şi patrimoniului universal, care au păstrat peste secole amprenta inconfundabilă a unor civilizaţii străvechi. Povestea vieţii lui Iisus din Nazareth, locurile în care s-au petrecut evenimentele şi locuri care deşi nu au o legătură directă cu viaţa lui Iisus, dar s-au aflat pur şi simplu în vecinătatea aşezărilor în care s-au petrecut evenimentele legate de viaţa lui Iisus, simbolurile care identifică grupările religioase: evreiască, creştină sau musulmană, care consideră aceste locuri ca fiind sfinte, tradiţii semnificative, aşezări amintite în Evanghelie, toate contribuie la o alcătuire specială a poveştii păstoriei Domnului nostru îmbinată cu amintirea locurilor care evocă opera sa. Tema aceasta, îmbinată cu alte întâmplări din Biblie, multitudinea şi frumuseţea monumentelor şi vestigiilor arheologice, ospitalitatea şi cultura cu totul deosebită a oamenilor de aici vă vor fascina iniţiindu-vă în magica lume a Orientului Apropiat în care dumneavoastră sunteţi invitaţi.

Va invitam Un pelerinaj special, care încearcă să abordeze înţelesul profund al Ţării Sfinte, o experienţă care atrage prin locurile încărcate de istorie, religie şi cultură, care laolaltă formează o adevărată Mecca a culturii şi patrimoniului universal, care au păstrat peste secole amprenta inconfundabilă a unor civilizaţii străvechi. Povestea vieţii lui Iisus din Nazareth, locurile în care s-au petrecut evenimentele şi locuri care deşi nu au o legătură directă cu viaţa lui Iisus, dar s-au aflat pur şi simplu în vecinătatea aşezărilor în care s-au petrecut evenimentele legate de viaţa lui Iisus, simbolurile care identifică grupările religioase: evreiască, creştină sau musulmană, care consideră aceste locuri ca fiind sfinte, tradiţii semnificative, aşezări amintite în Evanghelie, toate contribuie la o alcătuire specială a poveştii păstoriei Domnului nostru îmbinată cu amintirea locurilor care evocă opera sa. Tema aceasta, îmbinată cu alte întâmplări din Biblie, multitudinea şi frumuseţea monumentelor şi vestigiilor arheologice, ospitalitatea şi cultura cu totul deosebită a oamenilor de aici vă vor fascina iniţiindu-vă în magica lume a Orientului Apropiat în care dumneavoastră sunteţi invitaţi.

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Coasta Mării Mediterane, Muntele Carmel, grădinile persane din Haifa, Muntele Tabor, defileul Bab as Siq, Muntele Nebo, Valea Iordanului, Marea Moartă, Panoramă asupra Văii Iordanului, Mării Moarte, Ierihonului şi Ierusalimului, Muntele Scopus, Grădina Ghetsimani, Peştera Trădării, Grota Sfântului Ieronim, Grota Laptelui, Câmpul păstorilor evrei, Muntele Sion, Privelişte asupra Hozevei.

Obiective arta: Apeductul Roman, Templul Cultului Bahai din Haifa, Biserica Stella Maris - Steaua Mării; Biserica Bunei Vestiri, Biserica Ortodoxă Sf. Arhanghel Gavril din Nazareth; Biserica Ortodoxă din Cana; Podul Seik Husein; Trezoreria, Teatrul Roman, Templul Leului, Qasr Bint Pharaoun, mormintele regale, case nabateene, platoul de sacrifiu "High Place of Sacrifice", Amfiteatrul roman, Aleea Coloanelor din Petra; Biserica de pe Muntele Nebo; Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan; Mănăstirea Carantania de pe Muntele Ispitirii; Biserica greco-ortodoxă unde se află Dudul lui Zacheu Vameşul; Mănăstirea rusă Înălţarea Domnului – Eleon; Biserica Pater Noster, Biserica Dominus Flevit, Mănăstirea rusă Maria Magdalena, Biserica Naţiunilor, Biserica Mormântului Maicii Domnului, Poarta Sf. Ştefan, Cetatea Sfântă a Ierusalimului, Mănăstirea Ecce Homo, Biserica Învierii, Mănăstirea Sfintei Cruci, Biserica românească din Ierusalim; Biserica Naşterii Domnului, Piaţa Ieslei, Biserica romano-catolică Sfânta Ecaterina, Biserica Armenească din Bethleem; Biserica Sf. Ioan, Fântâna Fecioarei Maria, Biserica Vizitării din Ein Karem; Cetatea vechiului Ierusalim, Zidul Plângerii, Biserica greco-ortodoxă Sf. Mihail, Biserica romano-catolică Sf. Petru din Hozeva.

Obiective traditii: Plimbare cu o copie a ”bărcii lui Iisus” pe Marea Galileei, vizită la locul de unde Moise a văzut “Pământul Făgăduinţei” , vizită la locul unde Domnul Iisus Hristos a fost botezat, Amprenta ultimului pas pe pământ al Mântuitorului din Geamia, Scăldătoarea Bethesda, Sfântul Mormânt, Capela Biciuirii, Piatra Ungerii, Peştera unde Dumnezeu S-a făcut Om, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Foişorul Cinei celei de Taină, Mormântul Regelui David.

Obiective distractii: Trecerea apei Iordanului peste Podul Seik Husein, din Israel în Iordania, trecere prin Wadi Musa - Valea lui Moise, vizită la Aşezământul Românesc de la Ierihon, Parcurgerea pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), Urcare pe Golgota.

Info tarif:

1380 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 265 EURO


tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 25 turişti

Nr minim de turisti: 25

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 7 Cină: 6



PROGRAM



Ziua 1. București – Tel Aviv
  • Masa:  În avion
  • Cazare:  hotel 3* în Tel Aviv
  • Transport:  Avion Autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 16:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Tarom). Plecare spre Tel Aviv cu compania Tarom, zbor RO 153 (19:55 / 22:30). După formalitățile vamale de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, transfer pentru cazare la hotel 3*.


Ziua 2. Tel Aviv – Caesarea – Haifa – Tiberias
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel 4* în Tiberias
  • Transport:  Avion
  • Obiective:  Apeductul Roman Templul Cultului Bahai din Haifa Biserica Stella Maris - Steaua Mării
  • Descriere:  Mic dejun. Pelerinajul nostru în Țara Sfântă va începe “în forță”, deoarece vom pleca pe coasta Mării Mediterane pe urmele Sf. Petru până la Caesarea, vechi centru al culturii elene, cu impresionante ruine cruciate, unde vom putea admira Apeductul Roman. Ne vom îndrepta apoi spre Haifa, splendid oraş, port la Mediterana, situat într-un superb golf, la poalele Muntelui Carmel. Vom admira Templul Cultului Bahai, cu grădinile sale persane superb terasate, inclus pe lista Patrimoniului UNESCO (privire din punctul de panoramă) şi încântaţi de atâta frumuseţe, vom poposi la Biserica Stella Maris - Steaua Mării (sediul Ordinului călugăresc al Carmeliţilor), cu altarul aşezat deasupra Grotei Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Tiberias pentru cină și cazare la hotel 4*.


Ziua 3. Tiberias – Muntele Tabor – Nazareth – Cana Galileii – Amman
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel 4* în Amman
  • Transport:  Microbuz, autocar
  • Obiective:  Urcare pe Muntele Tabor Nazareth: Biserica Bunei Vestiri Biserica Ortodoxă Sf. Arhanghel Gavril Cana: Biserica Ortodoxă Trecerea apei Iordanului peste Podul Seik Husein, din Israel în Iordania Plimbare cu o copie a ”bărcii lui Iisus” pe Marea Galileei
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa vom urca pe Muntele Tabor pentru a vizita Biserica ortodoxă, aflată pe locul unde s-a petrecut „Schimbarea la Faţă” a lui Iisus: „chipul îi strălucea ca soarele, iar veşmintele s-au făcut albe precum lumina”. Ne vom îndrepta apoi spre Nazareth, “floare” în limba ebraică şi “cetatea albă” în arabă, cel mai populat oraș arab din Israel, unde Domnul Iisus a copilărit şi a trăit cu Iosif şi Maria. Ne vom închina în cea mai mare construcţie de cult din Orientul Apropiat, Biserica Bunei Vestiri, înălţată pe locul casei Sfinţilor Ioachim şi Ana, după care vom vizita Biserica Ortodoxă Sf. Arhanghel Gavril ridicată deasupra izvorului unde acesta i-a vestit Fecioarei Maria că-l va naşte pe Iisus Hristos-Fiul lui Dumnezeu, biserică pictată de frații Moroșanu între anii 1977 - 1978. În continuarea zilei vom pleca spre Cana unde vom vizita Biserica Ortodoxă, aflată pe locul unde s-a desfăşurat nunta la care a participat şi Domnul Iisus, făcând prima minune din Galileea, respectiv transformarea apei în vin. Opțional, în funcţie de vreme, veți putea face o plimbare cu o copie a ”bărcii lui Iisus” pe Marea Galileei unde conform Evangheliei după Matei 14: 24-33 „El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.” După-amiază ne vom deplasa spre Ben Shean (Decapolis), vom trece apa Iordanului peste Podul Seik Husein, trecând din Israel în Iordania, în drumul nostru spre Amman, capitala Regatului Hasemit al Iordaniei, numită în antichitate Philadelphia. Cină și cazare la hotel 4*.


Ziua 4. Amman – Petra – Amman
  • Masa:  Mic dejun și cină
  • Cazare:  în Amman
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Petra: Defileul Bab as Siq “Al-Khazneh” - Trezoreria Teatrul Roman Templul Leului Qasr Bint Pharaoun Mormintele regale Case nabateene Platoul de sacrifiu "High Place of Sacrifice" Amfiteatrul roman Aleea Coloanelor Trecere prin Wadi Musa - Valea lui Moise
  • Descriere:  Mic dejun. Plecând din Amman spre Petra, vom avea ocazia de a descoperi câteva “faţete” ale “Oraşului Alb”, aşa cum mai este denumită citadela. Vom ajunge pe “Autostrada Deşertului” îndreptându-ne spre Petra, a 8-a minune a lumii antice, care este fără îndoială cea mai valoroasă comoară a Iordaniei, fiind înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. “Orașul roz”, cum mai este numită această minune a lumii antice construită de legendarul popor Nabateean acum mai bine de două mii de ani și uitat până la redescoperirea sa de către elveţianul Juhann Ludwig Burkhardt în anul 1812, ne va impresiona prin diversitatea celor 800 de monumente încă în picioare: băi romane, temple cu faţade impozante, morminte şi un amfiteatru. Vom intra în oraşul vechi printr-un defileu îngust cunoscut sub denumirea Bab as Siq, care şerpuieşte pe o lungime de aprox. 1 km printre blocuri de piatră care ajung și la peste o sută de metri înălțime, blocuri care combină nuanţe naturale, într-o paletă de culori absolut uimitoare sub razele soarelui. La capătul siq-ului vom ajunge la emblema oraşului trandafiriu, celebra “Al-Khazneh” - Trezoreria, o fațadă masivă sculptată în piatră roz care îmbină elementele orientale cu cele de sorginte romană, unde veţi recunoaşte “decorul” folosit în producţia cinematografică Indiana Jones. Pe lângă Tezaur vom descoperi şi alte construcţii monumentale precum Teatrul Roman, Templul Leului, Qasr Bint Pharaoun, mormintele regale, case nabateene, platoul de sacrifiu "High Place of Sacrifice", Amfiteatrul roman, Aleea Coloanelor etc.. În continuarea zilei vom părăsi Petra și trecând prin Wadi Musa - Valea lui Moise, vom reveni la Amman. Seara, cină şi cazare în Amman.


Ziua 5. Amman – Madaba – Marea Moartă – Yardenit – Ierihon – Bethleem
  • Masa:  Mic dejun şi cină
  • Cazare:  în Bethleem
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Biserica Sf. Gheorghe din Madaba Muntele Nebo (800 m) Biserica de pe Muntele Nebo Locul de unde Moise a văzut “Pământul Făgăduinţei” Panoramă asupra Văii Iordanului, Mării Moarte, Ierihonului şi Ierusalimului Magazinul cu produse din Marea Moartă Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan Locul unde Domnul Iisus Hristos a fost botezat Ierihon-ul - cel mai vechi oraş din lume: Mănăstirea Carantania de pe Muntele Ispitirii Biserica greco-ortodoxă unde se află Dudul lui Zacheu Vameşul Aşezământul Românesc de la Ierihon
  • Descriere:  Mic dejun. Astăzi vom părăsi Ammanul, nu înainte de a vedea alte zone ale oraşului care se întinde pe nu mai puţin de 19 dealuri. Ne vom îndrepta spre Madaba, unde vom vizita Biserica Sf. Gheorghe care adăposteşte celebrul mozaic din sec. al VI-lea înfăţişând harta Ţării Sfinte, reprezentare ce conține aprox. două milioane de bucăți de mozaic. Ne vom deplasa apoi spre Muntele Nebo (800 m), unde vom urca până la locul de unde Moise a văzut “Pământul Făgăduinţei” înainte de a muri, unul dintre cele mai venerate locuri sfinte ale Iordaniei, de unde vom avea o panoramă spectaculoasă asupra Văii Iordanului, Mării Moarte, Ierihonului şi Ierusalimului. Biserica de pe Muntele Nebo a fost construită la sfârşitul sec. al IV-lea pentru a marca locul unde Moise a fost îngropat, fiind un loc de pelerinaj pentru toţi creştinii, după cum a fost desemnat de însuşi Papa Paul Ioan al II-lea. În continuarea zilei vom trece graniţa în Israel în dreptul orașului Ierihon, îndreptându-ne spre Marea Moartă, situată la aprox. 400 de metri sub nivelul oceanului planetar, fiind cunoscută ca cea mai joasă mare de pe glob. Vom ajunge la Qumran (vechiul centru al Esenienilor, unde în anul 1947 au fost găsite Manuscrisele de la Marea Moartă) şi vom face o oprire pentru cei interesaţi la magazinul cu produse cosmetice pe bază de minerale din Marea Moartă, după care vom vizita Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan. Ne vom deplasa apoi de-a lungul Văii Iordanului, spre Yardenit, poposind în locul unde Domnul Iisus Hristos a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul în Râul Iordan. Vom intra în continuarea zilei în Cisiordania pentru a vedea Ierihon-ul (Autoritatea Palestiniană), cel mai vechi oraş din lume, fiind populat încă din anul 9000 î.Hr.. Vom avea ocazia de a ne întoarce în istoria trecutului, aruncând o privire asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii, locul în care Mântuitorul a fost dus de Duhul lui Dumnezeu pentru a fi ispitit de diavol de trei ori după 40 de zile de post. Vom vizita Biserica greco-ortodoxă unde se află Dudul lui Zacheu Vameşul. Vom poposi apoi la Aşezământul Românesc de la Ierihon, pentru a vizita Biserica Românească cu Hramul ”Naşterea Domnului” şi Hramul ”Sfinţii Romani”. Cină şi cazare în Bethleem la hotel 4*.


Ziua 6. Bethleem – Ierusalim – Bethleem
  • Masa:  Mic dejun şi cină
  • Cazare:  în Bethleem
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Muntele Scopus Mănăstirea rusă Înălţarea Domnului - Eleon Amprenta ultimului pas pe pământ al Mântuitorului din Geamia Biserica Pater Noster Biserica Dominus Flevit Mănăstirea rusă Maria Magdalena Grădina Ghetsimani Biserica Naţiunilor Biserica Mormântului Maicii Domnului Peştera Trădării Poarta Sf. Ştefan Cetatea Sfântă a Ierusalimulu Scăldătoarea Bethesda Parcurgerea pe jos a Viei Dolorosa Sfântul Mormânt Mănăstirea Ecce Homo Capela Biciuirii Urcare pe Golgota Piatra Ungerii Biserica Învierii Mănăstirea Sfintei Cruci Biserica românească din Ierusalim
  • Descriere:  Mic dejun. Deplasare spre Ierusalim, numit și Orașul Păcii. Pelerinajul în Orașul Sfânt va începe urcând întâi pe Muntele Scopus (Muntele Măslinilor), până la Mănăstirea rusă Înălţarea Domnului - Eleon, unde vom avea prilejul de a vedea locul unde a fost găsit, pentru a doua oară, capul Sf. Ioan Botezătorul, vom vizita apoi Geamia în care se află amprenta ultimului pas pe pământ al Mântuitorului şi Biserica Pater Noster (Tatăl Nostru), locul unde Iisus i-a învăţat pe ucenicii săi cum să rostească rugăciunea Tatăl Nostru. Urmează Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns), construită în formă de lacrimă pe locul de unde Domnul Iisus, privind Cetatea Ierusalimului, a deplâns soarta acesteia şi a prezis “pustiirea” ei, Mănăstirea rusă Maria Magdalena, Grădina Ghetsimani unde se pot vedea urmaşii măslinilor care au fost martorii rugăciunii Domnului Iisus Hristos, Biserica Naţiunilor construită prin contribuţia a 12 state, numită şi Biserica Agoniei, deoarece adăposteşte piatra pe care s-a rugat Domnul Iisus în noaptea arestării sale de către soldaţii romani, Biserica Mormântului Maicii Domnului (în interiorul Bisericii se află Paraclisul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana - părinţii Maicii Domnului şi Paraclisul Sfântului Iosif) şi Peştera Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată. În continuarea zilei vom intra în Cetatea Sfântă a Ierusalimului prin Poarta Sf. Ştefan, vom vizita casa în care a locuit Domnul Iisus cu sfinţii părinţi Ioachim şi Ana, după care vom vizita scăldătoarea Bethesda. Vom parcurge pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 Staţii în care s-a oprit Domnul Iisus pe Drumul Crucii până la Sfântul Mormânt - locul unde s-a aflat Sfânta Cruce, începând cu Mănăstirea Ecce Homo şi Capela Biciuirii. Urcare pe Golgota, oprire la Piatra Ungerii, vizitarea Bisericii Învierii, a Sfântului Mormânt şi a tuturor Paracliselor Sfinte. Vom încheia ziua cu deplasarea la Mănăstirea Sfintei Cruci şi la Sediul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte vizitând Biserica românească din Ierusalim. Cină şi cazare în Bethleem.


Ziua 7. Bethleem – Ein Karem – Pustiul Iudeii – Bethleem
  • Masa:  Mic dejun şi cină
  • Cazare:  în Bethleem
  • Transport:  Tour leader şi ghid local
  • Obiective:  Bethleem: Biserica Naşterii Domnului Peştera unde Dumnezeu S-a făcut Om Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Piaţa Ieslei Biserica romano-catolică Sfânta Ecaterina Grota Sfântului Ieronim Biserica Armenească Grota Laptelui Câmpul păstorilor evrei Ein Karem: Biserica Sf. Ioan Fântâna Fecioarei Maria Biserica Vizitării Deşertul Iudeii: Mănăstirea Sf. Teodosie (mănăstire de maici) Peştera celor trei magi de la răsărit Mănăstirea Sf. Sava Izvorul miraculos Finicul făcător de minuni
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa va începe cu vizitarea Bisericii Naşterii Domnului Iisus ce adăposteşte Peştera unde Dumnezeu S-a făcut Om pentru mântuirea noastră şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemita” sau “Apărătoarea Bethleemului”, precum şi locul unde s-a aflat ieslea, în care a fost aşezat Pruncul Iisus după naştere. În continuare vom vizita Piaţa Ieslei, Biserica romano-catolică Sfânta Ecaterina şi Grota Sfântului Ieronim (autorul traducerii Bibliei, versiunea “Vulgata”) şi Biserica Armenească. Ne vom îndrepta apoi spre Grota Laptelui sau Grota pruncilor ucişi, unde potrivit tradiției era adăpostită Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care Iosif a primit poruncă de la înger să părăsească Betleemul și să fugă în Egipt. Ne vom putea ruga apoi la Câmpul păstorilor evrei, unde aceştia au fost anunţaţi de către Arhanghelul Gavriil despre naşterea Domnului Iisus Hristos. Plecare spre Ein Karem, patria Sf. Ioan Botezătorul, unde vom vizita Biserica Sf. Ioan, ridicată pe locul naşterii “celui mai mare Om născut dintr-o femeie”, Fântâna Fecioarei Maria şi Biserica Vizitării, cea mai artistică biserică din Ţara Sfântă. Transfer opţional în deşertul Iudeii pentru a vizita mănăstirile: Mănăstirea Sf. Teodosie (mănăstire de maici) unde se află peştera celor trei magi de la răsărit şi Mănăstirea Sf. Sava (mănăstire greco-ortodoxă de călugări din pustiul Iudeii, unde s-a întocmit TIPICON-ul - tipicul slujbelor bisericeşti urmat de bisericile ortodoxe până în ziua de astăzi) unde vom găsi Izvorul miraculos şi Finicul făcător de minuni, cel care ajută familiile fără copii (doar bărbaţii au acces în incinta mănăstirii). Cină şi cazare în Bethleem.


Ziua 8. Bethleem – Hozeva – Muntele Sion – Tel Aviv – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Avion Autocar
  • Obiective:  Muntele Sion Biserica Adormirii Maicii Domnului Foişorul Cinei celei de Taină Mormântul Regelui David Cetatea vechiului Ierusalim Zidul Plângerii Privelişte asupra Hozevei Biserica greco-ortodoxă Sf. Mihail Biserica romano-catolică Sf. Petru Tur panoramic al oraşului Tel Aviv
  • Descriere:  Mic dejun. Ne vom deplasa spre Muntele Sion (trecând prin cartierul evreiesc) la Biserica Adormirii Maicii Domnului, vom vizita Foişorul Cinei celei de Taină (locul primei Biserici creştine din lume) şi Mormântul Regelui David. Vom parcurge drumul prin Cetatea vechiului Ierusalim până la Zidul Plângerii - singurul rămas după distrugerea celui de-al doilea Templu al Domnului. Vom pleca apoi spre Tel Aviv, vom trece prin Jaffo, cu faimosul său cartier al artiştilor, unul dintre cele mai vechi oraşe-port din lume, care şi-a păstrat atmosfera biblică şi care oferă o imagine inegalabilă a coastei Mediteranei. De asemenea, vom avea prilejul de a admira o frumoasă privelişte asupra Hozevei. În continuarea zilei vom admira Biserica greco-ortodoxă Sf. Mihail şi Biserica romano-catolică Sf. Petru, după care vom face un tur panoramic al oraşului Tel Aviv (Dealul Primăverii), centrul culturii în Israel, al afacerilor, al modei şi nu în ultimul rând al vieţii nocturne. Transfer la aeroportul Ben Gurion pentru plecarea spre Bucureşti cu compania Tarom, zbor RO 152 (19:05 / 21:50).

vezi mai multe

  • transport internaţional cu avionul pe ruta: București – Tel Aviv – București cu compania Tarom
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • taxe de rezervare și de viză pentru Iordania
  • bilet intrare Petra
  • taxă de intrare-ieșire Iordania
  • 7 nopţi cazare în hoteluri de 4* și 3* (conform clasificării din Israel şi Iordania)
  • demipensiune
  • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
  • urcare cu microbuze pe Muntele Tabor
  • deplasare cu microbuze în Pustiul Iudeii (Mănăstirea Sf. Teodosie şi Mănăstirea Sf. Sava)
  • călătorie cu barca pe Marea Galileei
  • acces la internet Wi-Fi în autocar
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, dacă se aplică
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
  • bacşişuri: 40 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferenţa de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferenţa de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii în ţară
  • nu se acceptă paşaport temporar
  • nu este permisă intrarea în Israel pentru cetățenii români care dețin în pașaport o viză de intrare în Iran


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deteriorare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice » ATENŢIE!!! VĂ RUGĂM SĂ PĂSTRAŢI BILETUL DE AVION DEOARECE VA FI NEVOIE SĂ-L ARĂTAŢI LA INTRAREA ÎN AEROPORTUL DIN TEL AVIV (chiar dacă este electronic).

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare